BuluC 25.06.2009 - 20.09.2009

Buluc a fost primul meu porcut. Nu am cuvinte sa descriu ce suflet bun si bland avea. Inca mai plang cand imi aduc aminte de el. L-am luat dintr-un petshop unde statea cu mama si fratiorii lui. O privire a fost de ajuns ca sa imi inmoaie inima. Nici nu am stat sa ma gandesc cand vanzatoarea m-a intrebat pe care il doresc "Cel zburlit, in trei culori!". Cu aceste cinci cuvinte si un ghemotoc de blana, viata mea s-a achimbat. Am devenit mai responsabila, mai sensibila, doar eram o proaspata mamica. Mai tarziu, fercirea mea se diminua. Buluc a facut o ciuperca intestinala. Au urmat sapatmani de tratamente. In fiecare zi trebuia sa indur sa aud tipetele lui de durere si sa ii soptesc "Gata, puiut! A trecut!". Doar daca punea asistenta mana pe el si il lua din bratele mele incepea sa tipe cat il tineau plamanii si nu putea sa ii faca nimic daca nu il tineam eu. Acasa nu puteam sa stau fara el in brate. Daca il tinea altcineva in brate, statea linistit...pana apaream eu si atunci trebuia sa vina la mine. Intr-o seara, pe 19 septembrie mai exact, am plecat pe la 8 seara la Campina la o prietena de familie la un concert. Ne-am intors la 3 dimineata. Eram franti, dar nu ne puteam duce la culcare fara sa ii dam ceva de rontait lui Buluc si sa il pupacim bine. I-am pregatit mancarea si m-am dus la el. M-a primit cu tipetele si pupicii de rigoare. Cand l-am vazut mi-a trecut somnul asa ca l-am luat si am mai stat cu el in brate, nestiind ca era pentru ultima oara. Cand m-am trezit de dimineata, m-am pregatit sa il aud tipand ca de fiecare data, deoarece se invatase sa recunoasca daca sunt treaza sau dorm dupa ritmul in care respiram. Spre umirea mea, nu se auzea nimic. Mi-am spus ca probabil nu se trezise inca, dar chiar daca era foarte ciudat, nu am banuit nimic. Am inceput sa ascult muzica pe telefon si m-am dus sa il iau din cusca, stiind ca si lui ii placea sa asculte muzica de dimineata cu mine. M-am ridicat din pat, iar el tot nu zicea nimic. Cand am ajuns la cusca, parca picase cerul peste mine. In cusca era un loc fara talas, in care zacea, fara suflare, copilul meu. Am si acum acea imagine in minte: statea intins pe partea dreapta, cu ochii aproape inchisi, si cu labutele intinse, de parca ar fii alergat. Socul a fost si mai mare cand am pus mana pe si i-a simtit corpul tare si rece. Nici nu puteam sa plang. Am putut doar sa il strig din ce in ce mai tare, in speranta ca se trezeste si mai tipa o data, dar degeaba. Intr-un final am tipat si m-am dus in sufragerie la tatal meu, incercand sa leg doua cuvinte sa ii spun ce s-a intamplat. Cand a inteles ce incercam sa spun s-a dus alergand in camera mea. Tipatul meu a trezit-o si pe mama mea, care a fost si mai confuza decat era cand ne-a vazut alergand in camera. Va puteti imagina ce a urmat: siroaie de lacrimi. Mama se mai putea abtine 2-3 minute din plans, dar eu nu puteam. Am plans o zi intreaga fara incetare, pana cand am adormit seara. In acea zi, mi-am jurat ca nu voi mai avea porcuti niciodata. Dar stiti vorba "Niciodata sa nu spui niciodata". Iata-ma acum cu trei baieti mari si frumosi. Mama mea m-a convins sa mai luam porcuti. Mi-a spus ca in ciuda faptului ca trait doar 3 luni, el si-a indeplinit misiunea pe care a avut-o aici. Trecerea lui Buluc in nefiinta, mi-a provocat o depresie. Aceasta depresie m-a facut sa devin foarte exagerata in ceea ce ii priveste pe baietii mei. Din cauza faptului ca Buluc era deformat din nastere, el avea multe probleme. Nu crestea, la 3 luni el inca era cat podul palmei. Avea coloana foarte arcuita, Buluc nu statea niciodata culcat pe o parte, cum fac ceilalti porcuti. Normal ca si sistemul lui imunitar era foarte slab, dar fiind primul meu porcut nu mi-am dat seama de toate acestea pentru ca nu mai vazusem un altul ca sa pot face diferenta. Mi-am dat seama de toate acestea cand i-am cumparat pe Punct si Virgula. De aceea eram foarte speriata cand ii vedeam pe cei doi stand pe o parte.

Aceasta este povestea lui Buluc.Aici sunt cateva poze:

Nu-mi vine să cred cât de frumos ai povestit. Îmi pare foarte rău că nu am postat până acum.
Ai un talent deosebit iar porcuţii tăi sunt minunaţi. Am avut ocazia să te cunosc şi pe tine şi pe Virgulă şi Cratimă (sper să nu greşesc) şi îmi dau seama că sunt cu atât mai bogată cu cât cunosc oameni asemenea ţie. Mulţumim, pentru tot.
Pupici.

Ca de fiecare data cand citesc asa ceva ... mi-au curs cateva lacrimi si inca am un nod in gat. Stiu ce inseamna ... si e al naibii de dureros ... Te simti atat de mic si nesemnificativ in fata destinului ... Ai da si zile din propria viata ca sa te mai poti bucura putin de el . Chiar azi am patit ceva ... Aseara am dormit cu fetele , la intoarcerea in tara. Bineinteles ca mirosea intr-un anume fel dupa o saptamana de talas schimbat doar in colturi. Cu toate astea am dormit cu ele iar tata astazi mi-a zis ca am nevoie de un psiholog , imi intelege iubirea fata de animale , dar nu intelegea cat de tare le pot iubi astfel incat sa dorm intr`o canapea incomoda si intr`un miros insuportabil doar ca sa fiu aproape de ele ...

Am trecut şi eu prin multe şi ştiu fără să cer .. fără să primesc o atenţionare.. Dar am rămas cu o partea goală în sufletul meu la fiecare. Jumate umplută pt ca l-am iubit, îngrijit, etc ...dar jumătate goală că n-am putut să-i ofer mai mult.


Buluc a fost un luptător şi ar trebui să fi mândră.

Ce faţă adorabilă avea..

Va multumesc pentru cuvintele frumoase!
Gabriela, nu gresesti. Pe Virgula si Cratima i-ai intalnit. Doar ei au mai ramas din toata gasca.

Îmi pare foarte, foarte bine că v-am cunoscut. Acum cunosc atâţia porci, of! Şi câţi aş vrea să mai cunosc...
Să-ţi trăiască ghemotoacele. Oricum, dacă m-au întâlnit pe mine, sigur vor duce viaţă lungă şi frumoasă. Sunt norocoasă , adică port noroc.
Pfoa, am văzut vreo 20-30 de porcuţi azi şi pe 4 dintre ei i-am cunoscut sau recunoscut. M-au terminat. Mi-e aşa somn... dar nici că mă bag în pat.
Să nu uitaţi (sunt convinsă că nu uitaţi) să vă pupaţi porcii înainte de culcare.
V-am pupat, băi .